O confuzie destul de frecvent întâlnită în rândul celor care nu lucrează în domeniu este legată de diferența dintre o agenție de turism și așa-numitul „tour operator”. Fiind niște termeni de jargon specifici profesiei, nu te poți aștepta să fie înțeleși de omul de rând, așa că hai să lămurim aceste diferențe.

Ce face un Tour operator?

Vorbim aici de o persoană sau o companie care vine cu idei de vacanțe și călătorii, se interesează despre un posibil itinerariu și contactează serviciile pe care le va include în ofertă. Pe scurt, se ocupă de cazare, transport, ghid și discută cu reprezentanții acestor servicii pentru a putea concepe un pachet. Apoi se ocupă de vânzarea acestui pachet către consumatorul final sau către un intermediar, adică o agenție de turism.

E de la sine înțeles că vor vinde doar pachetele proprii și își asumă responsabilitatea pentru avantajele care fac parte din ofertă.

Ce face o Agenție de turism?

O agenție de turism oferă clientului o gamă largă de pachete care au fost concepute de un operator și au în gama de servicii oferte ale diferitelor firme care se ocupă de crearea de astfel de vacanțe. Practic, acționează doar ca un agent de vânzări, responsabilitatea pentru corectitudinea datelor din ofertă aparținând operatorului.

Este ca atunci când alegi să cumperi mobilier pentru sufragerie – poți merge direct la o fabrică pentru a alege modelul dorit, sau poți apela la un magazin complex de desfacere. Diferența este că fabrica îți va oferi doar produsele proprii, pe când magazinul nu produce mobilă, dar are o gamă largă de produse de la diferiți furnizori.

Acum, rămâne la alegerea ta, ca turist, dacă vei apela la serviciile unui operator/agenție sau te vei descurca singur cu planificarea întregului concediu prin Europa sau prin țară.

Dacă ești genul de om întreprinzător, căruia îi place să aibă control asupra fiecărui detaliu, atunci ai nevoie de câteva zile bune pentru a te interesa de posibile destinații și itinerarii, de cele mai bune hoteluri și cele mai ieftine drumeții. Dacă nu ai timpul necesar, atunci ar fi mai bine să apelezi la specialiști.

Pentru că mai ai și avantajele asigurării călătoriei – să luăm exemplul tsunami-ului din Tailanda de acum câțiva ani: clienții care rezervaseră călătoria printr-un operator de turism au fost ajutați de acesta să găsească alte variante de cazare, sau chiar să se întoarcă mai devreme acasă. Pe când cei care au călătorit pe cont propriu au avut mari dificultăți în a se descurca într-o țară străină lovită de dezastru.